vineri, februarie 26, 2010

horia roman patapievici si manelismul basescian

horia roman patapievici: "Uneori manelistii pronunta mai bine limba romana in unele din manelele lor, ma rog, nu sunt specialist in domeniu, decat o fac unii moderatori de emisiuni de divertisment. E o degradare oribila a limbii noastre. Tin minte, in Romania libera a aparut un articol cu totul profetic si judicios ca observatie al lui Nicolae Prelipceanu, poetul, care a spus: asistam la contaminarea limbii romane cu limbajul cutitarilor din Ferentari si cu intonatia periferiei, a mahalalei Bucurestilor. Lucrul acesta s-a declansat dupa '90, as spune imediat dupa Revolutie", a afirmat Horia Roman Patapievci, intr-un interviu pentru Mediafax.

mi-as fi dorit ca un ganditor de talia lui h.r.patapievici sa se intrebe de ce isi contamineaza romanul limba preluand limbajul mahalalelor. nu cumva mahalaua ofera exemplele de reusita pe care vrem sa le copiem cu totii? nu cumva din mahala vin cei care realizeaza cele mai copiate succesuri din societatea romaneasca? la noi presedintele e om din popor, se poarta si se exprima precum poporul iar intelectualii cei mai de seama il critica pe omul de rand pentru exemplul cel rau pe care il ofera presedintelui.la noi presedintele e infailibil, dojana o incaseaza poporul, pentru ca, nu-i asa, poporul e o notiune abstracta care nu se poate supara la fel de concret pe subalternii sai precum presedintele.
in romania nu trebuie sa te chinui prea mult prin scoli, reusesti mai bine daca esti smecher si pe urma, dupa ce ajungi in varf, iti cumperi intelectuali si-i pui pe ei sa-ti lustruiasca imaginea.

traim intr-o tara in care manelistii respecta limba iar intelectualii manelizeaza cultura.

Are dreptate Neagu Djuvara cand spune ca "un cersetor analfabet are adesea mai mult bun-simt politic decat cel mai subtil dintre filozofi" - Amintiri din pribegie, Neagu Djuvara, Ed.Humanitas.

joi, februarie 18, 2010

vineri, februarie 12, 2010

miercuri, februarie 10, 2010

de ce - vol 2

fac fotografie pentru ca am nevoie de o lume in jurul meu.

am nevoie de muntele asta, de campia asta, de un lac, un rau si cativa oameni. cred ca am sa iau si cateva ganganii, sunt atat de frumoase, bine ca sunt mici ca altfel trebuia sa renunt la cativa oameni. si balariile alea imi plac, mai ales dimineata, pline de roua, stropii aia au un efect ciudat asupra mea, mai ales vazuti in contra lumina.
oamenii aia imi plac da' mai trebuie imbunatatiti pe ici pe colo, uite fata asta se uita la mine de parca ma cunoaste de undeva, eu n-o cunosc, n-am de ce s-o cunosc, eu nu trebuie sa stiu nimic despre ea daca vreau sa-i vad chipul, altfel o sa-i dau trasaturile mele si nu vreau sa traiesc intr-o lume populata cu mine.
nu, gunoaiele alea nu imi trebuie o sa le sterg in calculator, lumea mea trebuie sa fie perfecta, nu insistati!

Lori

de ce

pentru expozitia din 20 februarie de la mall trebuie sa spun in cateva cuvinte care e treaba cu fotografia. treaba mea adica. si daca nu stiu?

sunt un om introvertit, adica nu prea imi place sa-mi expun luptele intestine (asta am citit-o ieri intr-o carte si mi-a placut cum suna). ani de zile m-am concentrat spre interior, ca ochiul de melc in retragere (asta iar e o idee furata). mi-am impus sa ignor exteriorul; sunt sau am fost genul care nu vede pe unde merge, care nu remarca detalii ale spatiului prin care trece. poate ca trebuia sa imi iau un aparat de fotografiat ca sa vad pe unde merg. poate ca trebuia sa fac cateva portrete ca sa pot sa vad chipurile oamenilor pe langa care trec. acum vad chipuri de oameni pe care as vrea sa le fotografiez dar nu indraznesc sa-i opresc si sa le cer voie. dar imi doresc foarte mult sa-i fotografiez. pentru a-i fotografia ar trebui sa-i opresc din drum, sa intru cu ei in vorba, sa aflu una alta despre ei, eventual sa le spun cate ceva despre mine. ar trebui deci sa ies din cochilia mea. si mi-e teama!!!!!!
hm... am o fobie. cum s-o numi?

as mai vrea sa fac fotografie pentru ca m-am plictisit de fotografiile cu mesaje ridicole. un exemplu - o batrana sta la soare pe pragul casei. cineva o pozeaza si numeste opera "asteptare". adica batrana e singura, fara barbat, copii etc si asteapta. ce asteapta ea? autorul vrea sa ne spuna ca ea asteapta un musafir. adica vedeti voi, nu este doar asteptare, este speranta. ea spera sa se intoarca cineva la ea. nuuuu, nu asteapta moartea! desi... pe undeva... autorul ne trimite cu gandul si la asta. cum ar veni ne da de ales - pe cine vreti sa astepte, moartea sau barbatul/copiii plecati pe undeva? adica nu inteleg ce e aici? de cand viata si moartea sunt asa niste surprize pentru noi?

ne nastem si murim. nimic nou sub soare. de ce ne nastem? de ce murim? poate ca astfel de mesaje/intrebari as vrea sa gasesc in fotografie.

deocamdata nu am curaj...

duminică, februarie 07, 2010

azi