liniste

Azi, in calatoriile mele in cotidian disperarea mea a atins cote maxime. Drept pentru care, disperarea mea devenind obisnuinta, m-am hotarat s-o las mai usor. In timp ce consolidam hotararea asta in creierii mei, fiind pe strada, un bou mi-a pus in cap toata balta care se stransese pe marginea drumului. L-am injurat de ma-sa si pe urma m-a apucat rasul. Cred ca incep sa revin la starea mea normala.Am vazut pe alte bloguri ca e la mare moda sa faci haz de necaz, bascalie sau intr-alt fel spus "sa razi ca prostu-n balci cand n-are pret la nuci". Nu cumva asta e problema noastra, a romanilor, ca radem atunci cand ar trebui sa plangem si, probabil plangem in loc sa radem? Stiu foarte multi oameni care se jelesc peste tot ca le merge rau si de fapt nu e asa. Lipsa noastra de sinceritate fata de noi insine ne face sa devenim schizofrenici. Si nu cred ca daca razi ca prostu' cand tie ti s-au innecat corabiile inseamna ca, de fapt, nu-ti accepti soarta, ca te lupti cu zeii pentru destinul tau ci, mai degraba, inseamna ca nu prea intelegi ce ti se intampla, inseamna multa frica. Frica de ridicol (de ce sa stie lumea ca eu sufar), frica de ceilalti (de ce sa stie ca mi-e bine-poate vin sa-mi ceara ceva pe urma) ne stabilesc comportamentul, mai intai fata de ceilalti si apoi fata de noi insine pentru ca pana la urma ajungem sa ne mintim singuri.